-1 C
București
miercuri, decembrie 17, 2025

Reintroducerea tichetelor de vacanţă, vitală | Președintele FPIOR: „Abia de acum începe munca adevărată”

Date:

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) consideră că reintroducerea tichetelor de vacanţă este vitală pentru industria ospitalităţii. Suspendarea tichetelor de vacanţă influenţează negativ cererea internă şi afectează activitatea operatorilor din turism şi HoReCa. Reintroducerea acestora este considerată necesară pentru stabilizarea sectorului, în contextul presiunilor economice anticipate pentru 2026.

Cu privire la problema tichetelor de vacanță, Laurenţiu Viorel Gîdei, Secretar de Stat la Ministerul Antreprenoriatului, a declarat: Din păcate, această industrie vastă şi valoroasă se află într-un stadiu accentuat de fragmentare. Obiectivul meu este de a reuni la aceeaşi masă toate entităţile relevante, pentru a construi o reprezentativitate reală şi unitară. Ce îmi doresc atât de la mediul privat, cât şi de la colegii mei este o conlucrare activă. Deşi mă bucur că există numeroase proiecte, evenimente, gale şi altele, îmi pare rău că lipseşte parteneriatul cu statul. Vrem să susţinem industria, să vă ajutăm, să o dezvoltăm împreună şi să construim un dialog constant între instituţiile centrale şi mediul privat”.

„Abia de acum începe munca adevărată”

Pe de altă parte, Valentin Şoneriu, preşedintele FPIOR, a explicat: „În mai puţin de patru ani, FPIOR a devenit un pilon de reprezentare pentru industria ospitalităţii, un sector care are nevoie de coerenţă, continuitate şi dialog real cu autorităţile. Am construit o structură funcţională, recunoscută şi respectată instituţional, dar abia de acum începe munca adevărată: profesionalizarea mecanismelor de dezvoltare, consolidarea destinaţiilor şi apărarea intereselor unei industrii care contribuie semnificativ la economia naţională”.

Ce este FPIOR

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România este cea mai mare organizaţie naţională şi reprezentativă din domeniu, care reuneşte peste 1000 de companii naţionale şi reprezintă 25 de judeţe ale ţării plus municipiul Bucureşti, 29 de Patronate şi peste 26.000 de angajaţi. Federaţia are ca misiune reprezentarea membrilor în relaţia cu autorităţile centrale, protejarea şi promovarea intereselor actorilor din industrie la nivel naţional şi internaţional. FPIOR sprijină structurile asociative locale şi încurajează colaborarea între membrii şi partenerii federaţiei pentru dezvoltarea unui sector al ospitalităţii puternic, rezilient şi inovator, capabil să facă faţă provocărilor.

 

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.