34.1 C
București
sâmbătă, iulie 18, 2026

Platforma e-Licitații a adus peste 18 milioane de lei la buget, în doar două luni

Noua platformă digitală e-Licitații ANAF își dovedește utilitatea la scurt timp de la operaționalizare. În puțin peste două luni de la lansarea oficială din 30 martie, proiectul derulat de Ministerul Finanțelor a atras sume importante la bugetul de stat, atât prin vânzări directe, cât și prin stimularea corectitudinii în rândul datornicilor.

DOCUMENT | ANAF lansează platforma pentru vânzarea la licitație a bunurilor confiscate

 

Conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în total, au fost recuperați, în perioada amintită, peste 18 milioane de lei, bani proveniți din două surse principale:

  • 15.311.971 lei – încasați direct în urma adjudecării licitațiilor desfășurate în mediul online.
  • Peste 3 milioane de lei – recuperați prin conformare voluntară, după ce contribuabilii au ales să își plătească rapid datoriile pentru a nu își pierde bunurile sechestrate.

VIDEO | Ana de la ANAF, asaltată de 23.000 de români | Ce întrebări i-au pus contribuabilii!

 

Mutarea licitațiilor în spațiul virtual a eliminat barierele geografice, permițând unui număr mult mai mare de persoane din toată țara să participe la proceduri. Această vizibilitate sporită a generat o concurență reală, cu beneficii directe pentru stat:

  • Au fost adjudecate cu succes 78 de licitații.
  • Prețurile finale de vânzare au fost, în medie, cu 17% mai mari comparativ cu prețurile de pornire.
  • În 17 cazuri, procedurile de executare silită au fost anulate complet deoarece datornicii s-au speriat de vizibilitatea platformei și și-au achitat integral obligațiile fiscale imediat după ce bunurile lor au fost publicate pe site.

e-Licitații ANAF arată foarte concret ce poate însemna digitalizarea: bani recuperați mai rapid la buget, transparență mai mare și acces mai larg pentru cetățeni. Faptul că în 17 cazuri contribuabilii și-au achitat integral datoriile după publicarea bunurilor confirmă un lucru important: procedurile vizibile și clare cresc conformarea.” – Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor

Conform MF, platforma a avut și un nivel ridicat de interes public:

  • 15.311.971 lei încasați din licitații online;
  • peste 3 milioane de lei încasați prin conformare voluntară;
  • 78 de licitații adjudecate;
  • 17 licitații anulate după plata integrală a obligațiilor fiscale;
  • prețuri de adjudecare cu 17% mai mari, în medie, față de prețul de pornire;
  • 1.727.885 de vizitatori unici;
  • 70.009.885 de accesări ale platformei.

 

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.