8.6 C
București
miercuri, aprilie 29, 2026

Bursa de la București a închis astăzi pe creștere, pe majoritatea indicilor

Bursa de Valori București (BVB) a raportat o ședință de tranzacționare pozitivă joi, marcată de aprecieri pe majoritatea indicilor și un rulaj total de 111,4 milioane de lei (21,9 milioane euro). Vedeta zilei a fost sectorul energetic, care a tractat piața spre noi maxime.

Hidroelectrica, record la BVB | Valoarea de piață a ajuns la 72,4 miliarde de lei

 

Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 111,4 milioane de lei (21,9 milioane euro), conform agerpres.ro.
Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,33%, până la 28.966,62 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la Bursă, a închis cu o creștere de 1,31%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a închis pe plus cu 0,67%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a înregistrat o apreciere de 1,92%.

Bucur S.A. București a intrat în rândul companiilor listate pe Piața Reglementată a Bursei, după aproape trei decenii de prezență pe piața AeRO

 


Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creștere de 1,18%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat o depreciere de 1,09%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, a închis în scădere cu 0,82%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Fondului Deschis de Investiții BT Index România ETF, cu tranzacții de aproape 36 milioane de lei, urmate de acțiunile OMV Petrom – 14 milioane lei și de cele ale Băncii Transilvania – aproape 10,2 milioane de lei.
Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Impact Developer&Contractor (+9,01%), FIAIR BET FI Index Invest (+6,40%) și Fondul Deschis de Investiții BT Index România ETF (+5,91%).
Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Armătura (-4,80%), Bermas (-4,24%) și Vrancart (-4,23%).

Electro-Alfa International debutează la Bursa de Valori București | Agenda evenimentului

 

Recomandări

DNSC: „Proces de raportare mai simplu și mai intuitiv” | VIDEO

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat, astăzi,...

Plata subvențiilor pentru fermieri, prioritate pentru noul ministru al Agriculturii

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna,...

Renault 4 Roland-Garros E-Tech electric își face debutul global la Roland-Garros

Pentru al cincilea an consecutiv, Renault este partener premium...

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.