Rata anuală a inflației a accelerat în al treilea trimestru al anului, în principal ca urmare a eliminării plafoanelor la energia electrică, a creșterii cotelor de TVA și a accizelor, dar și pe fondul unui avans puternic al costurilor cu forța de muncă, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
„Am avut o combinație de factori care au împins prețurile în sus: liberalizarea tarifelor la electricitate, majorarea TVA și accizelor, precum și o dinamică ridicată a costurilor salariale, în special în industria alimentară și în sectorul serviciilor de piață. În plus, anticipațiile inflaționiste pe termen scurt au continuat să crească”, a declarat Isărescu, potrivit Mediafax. Potrivit acestuia, eliminarea plafoanelor la tarifele la electricitate în luna iulie a avut un impact direct de 2,3 puncte procentuale asupra ratei anuale a inflației.

„Încercând să nu accentuăm intrarea economiei în recesiune, facem acest efort să dăm inflația în jos, păstrând rata actuală de dobândă de politică monetară. Nu este ușor nici pentru noi. Creșterea prețurilor la electricitate influențează și cerea de consum, influențează și costurile la nivel întreprinderilor. Efectele nu se pot disipa rapid, o perioadă prea scurtă. De data asta, cred că estimările noastre sunt mai apropiate de ceea ce se va întâmpla. Adică inflația va rămâne așa la undeva în jur de 9%, după care va scădea mai mult. Rata normală a inflației calculată pe bază a indiciilor piețelor de consum are o traiectorie descendentă cvasi-continuă, cu o ajustare amplă în trimestru 3 anul viitor. O reducere de 5 puncte procentuale, a spus guvernatorul BNR.

