15 C
București
sâmbătă, mai 16, 2026

Zece milioane de euro pentru investițiile din panificație | Anunțul lui Adrian Chesnoiu

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru depunerea de noi cereri de finanțare, sprijinul nerambursabil acordat ajungând până la zece milioane de euro pentru investițiile din panificație și până la trei milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiții, cu o intensitate a finanțării de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Conform AFIR, cererile de finanțare vizează intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

Prin finanțarea unităților de procesare a produselor agricole, continuăm să susținem investițiile care aduc valoare adăugată produselor românești și consolidează industria alimentară. AFIR acordă prin intervenția DR-23 sprijin concret de până la zece milioane de euro procesatorilor care demarează sau își modernizează producția astfel încât să poată obține produse agricole competitive atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Invităm fermierii, societățile comerciale și formele asociative să depună proiecte orientate spre performanță și sustenabilitate în cadrul sesiunii pe care o vom derula în perioada 15 decembrie 2025 – 16 februarie 2026, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR, într-un comunicat, conform Agerpres.

Recomandări

Program prelungit la APIA: Fermierii pot depune cererile de plată și în acest weekend

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță...

Banca Transilvania, negocieri cu Anima Wings | Consiliul Concurenței analizează tranzacția

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care BT Asset Management...

Hidroelectrica: Profit record și dublarea portofoliului de clienți

Grupul Hidroelectrica a raportat către Bursa de Valori București...

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.