-3.1 C
București
joi, ianuarie 15, 2026

Statul vrea să schimbe modul în care sunt plătiți beneficiarii fondurilor europene

Date:

România intenționează să reformeze rapid modul în care sunt plătiți beneficiarii fondurilor europene. O propunere legislativă depusă la Senat urmărește adaptarea reglementărilor (OUG 40/2015) la exercițiul financiar 2021-2027, cu scopul de a reduce birocrația care blochează plățile.

Măsura principală este trecerea de la sistemul actual – unde justificarea fiecărei cheltuieli poate dura luni întregi – la un sistem bazat pe performanță. Noul text prevede că decontarea se va putea realiza „și pe bază de rezultat”.
Practic, autoritățile vor putea plăti beneficiarul după ce acesta atinge o țintă măsurabilă sau finalizează o lucrare, fără a mai fi necesară justificarea separată a fiecărui document contabil. Potrivit forului legislativ, această schimbare „va crește viteza de absorbție a fondurilor europene”.
Propunerea introduce și condiții mai stricte pentru prefinanțări (avans de până la 30%). Dacă beneficiarul nu cheltuiește cel puțin jumătate din avans în 180 de zile, riscă suspendarea tranșelor următoare sau rambursarea sumelor.

 

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.