41% dintre manageri anticipează o scădere a economiei românești în 2026, ca urmare a unui context economic și politic dificil, în timp ce 27% consideră că economia va rămâne la același nivel, iar 32% se așteaptă la o creștere lentă, indică sondajul „Cum răspund liderii la complexitate în 2026”, realizat de EXEC-EDU.
EXEC-EDU a lansat barometrul „Cum răspund liderii la complexitate în 2026”, care oferă un reper pragmatic pentru liderii care se uită la un 2026 incert. Sondajul arată că strategia clară, mandatul ferm pentru middle management și investiția în oameni pot transforma prudența de la nivel macro într-o traiectorie de creștere sustenabilă.

„Rezultatele studiului arată foarte clar că liderii din companiile românești conștientizează nevoia de transformare — fie că vorbim despre digitalizare, eficientizarea modelelor operaționale sau dezvoltarea de noi linii de business. Însă, pentru ca aceste intenții să se traducă în acțiuni coerente, este esențială investiția în competențe de gândire strategică, leadership, și managementul schimbării.La EXEC-EDU, susținem această nevoie de transformare prin programe pragmatice de training, mentoring și coaching dedicate liderilor care vor să navigheze cu claritate în medii complexe de business”, Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU (foto sus).

82% dintre managerii români consideră că, în 2026, într-un climat economic plin de incertitudini, loialitatea angajaților va depinde în principal de managerul direct și de calitatea leadershipului acestuia. Într-o perioadă în care stabilitatea devine un lux, relația dintre angajat și lider capătă o importanță mai mare ca oricând. Totodată, 45% cred că pentru angajați contează tot mai mult proiectele cu sens și autonomia în muncă, în timp ce 41% subliniază importanța pachetului de beneficii. Pentru 36%, flexibilitatea programului și posibilitatea de a lucra în regim hibrid reprezintă un factor esențial, iar 30% menționează oportunitățile de dezvoltare în carieră ca element-cheie al retenției.
Documentul poate fi accesat AICI.

În ceea ce privește direcțiile prioritare, 60% dintre manageri declară că vor direcționa bugetele către cursuri de digitalizare, date și inteligență artificială. 48% vor investi în programe de management, leadership și coaching, în timp ce 25% plănuiesc activități de team building și dezvoltare de echipă. Totodată, 25% intenționează să aloce fonduri pentru traininguri de vânzări și customer service.
Sursa: https://exec-edu.ro/noutati/cum-raspund-liderii-la-complexitate-in-2026/

