Rombat S.A. a anunțat că amenda de peste 20 de milioane de euro primită de la Comisia Europeană, pentru că ar fi participat la un cartel va avea un impact major asupra operațiunilor comerciale.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, din cartel ar fi făcut parte patru producători: Clarios, Exide, FET și Rombat, împreună cu asociația EUROBAT. Investigația Comisiei a arătat că firmele au încheiat acorduri anticoncurențiale și s-au angajat în practici concertate legate de vânzarea de baterii de pornire pentru autovehicule către producătorii de echipamente originale pentru autovehicule din Spațiul Economic European. „Comisia a constatat că cei patru producători, ajutați de asociația profesională EUROBAT, au convenit să creeze prime calculate pe baza prețului lor de achiziție a plumbului („primele EUROBAT”) și să le publice în revista specializată Metal Bulletin. Acestea au convenit, de asemenea, să utilizeze aceste prime în negocierile privind prețurile cu clienții lor OEM respectivi, de exemplu cu producătorii de autoturisme și camioane, pentru a se asigura că acest suprapreț este menținut la un nivel mai ridicat decât ar fi fost în absența unui astfel de acord”, se arată în comunicat.
Clarios a cooperat, ca să scape de amendă
Comisia notează că este ilegal ca furnizorii să coordoneze în secret introducerea și utilizarea unui astfel de suprapreț ca standard la nivelul întregului sector. Clarios a cooperat cu Comisia în cadrul programului de clemență și, prin urmare, a beneficiat de imunitate totală pentru că a informat Comisia cu privire la acest cartel. De asemenea, FET șiRombat au cooperat cu Comisia în cadrul programului de clemență și au obținut o reducere cu 50 %, respectiv 30 % a amenzii.
Conform Comisiei, amenzile aplicate au fost de 0 euro pentru Clarios, 6,11 milioane euro pentru FET, din care 5,3 milioane în solidar cu Resonac, 15,5 milioane euro pentru Elettra (predecesorul FET), 20,2 milioane euro pentru Rombat, din care 11,5 milioane în solidar cu Metair, 30 de milioane de euro pentru Exide și 125 000 euro pentru EUROBAT.

Mesajul Rombat
„Subsidiara românească a Metair, Rombat S.A. („Rombat”), este unul dintre producătorii europeni de baterii amendați de Comisia Europeană („Comisia”) pentru încălcarea legislației concurenței a Uniunii Europene („UE”).
Johannesburg, 15 decembrie 2025. Subsidiara românească a Metair, Rombat S.A. („Rombat”), este unul dintre producătorii europeni de baterii amendați de Comisia Europeană („Comisia”) pentru încălcarea legislației concurenței a Uniunii Europene („UE”). Comisia a impus o amendă totală de 20.2 mil. EUR, din care, Metair și filiala sa olandeză, Metair International Holding Cooperatief UA, cu sediul în Țările de Jos, sunt răspunzătoare în mod solidar pentru o parte din amendă, în valoare de 11.6 mil. EUR, pe baza unei prezumții legale în temeiul dreptului UE privind răspunderea societății-mamă, întrucât au exercitat o influență decisivă asupra Rombat de la achiziția sa la 14 martie 2012.
Comisia a convenit că amenda poate fi platită pe parcursul a 51 de luni, cu o prima plată de 4.2 mil. EUR, în termen de 3 luni începând cu data de 15 decembrie 2025.
Constatările Comisiei încheie o anchetă începutăîn 2018 și care s-a desfășurat pe parcursul a 7 ani. Aceasta a vizat activitatea mai multor producători de baterii auto din industria europeană, inclusiv Rombat, precum și asociația producătorilor europeni de baterii, EUROBAT, și a acoperit perioada 2004-2017. Ancheta s-a bazat pe un Buletin Informativ publicat trimestrial de EUROBAT, care a utilizat date statistice furnizate de membrii EUROBAT la cererea asociației. Comisia a suspectat că producătorii au făcut schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial pentru a determina elementul de preț suplimentar al bateriilor de pornire auto vândute producătorilor de echipamente originale.
Societatea respinge decizia Comisiei privind prezumția legală conform căreia a exercitat o influență decisivă asupra Rombat în această chestiune. Deciziile cheie privind implementarea premium EUROBAT fuseseră deja ferm stabilite în momentul în care Metair a achiziționat Rombat în 2012 și nu au fost identificate în timpul procesului de due diligence efectuat de consilierii externi.
Este probabil ca amenda să aibă implicații financiare serioase asupra operațiunilor comerciale ale Rombat. Consiliul de administrație al Metair („Consiliul”) și al Rombat analizează constatările Comisiei, care vor include o evaluare a tuturor opțiunilor legale, inclusiv măsura în care amenda poate fi executorie împotriva Metair. În plus, Consiliul va evalua impactul deciziei și a obligațiilor care decurg din aceasta asupra pachetului complex de restructurare a datoriilor încheiat de Metair.
Rombat continuă să își desfășoare operațiunile curente conform strategiei convenite cu Metair și rămâne dedicată obiectivelor sale de afaceri. Rombat este o companie lider în județul Bistrița-Năsăud, unul dintre cei mai mari angajatori regionali și un contribuitor cheie la bugetul anual de stat al României. Metair deține o participație de 99,4% în Rombat, compania contribuind cu 14% la veniturile Metair în exercițiul financiar 2024.
Despre:
Metair este lider din perspectivă producție, distribuție și retail în sectorul auto. Grupul cuprinde diverse afaceri care furnizează o gamă largă de piese auto pe întreg spectrul vehiculelor și pe lanțul valoric. Grupul operează prin intermediul a opt filiale în Africa de Sud și Africa Subsahariană, una în Anglia și una în România, concentrându-se pe furnizarea de soluții de mobilitate inovatoare și sustenabile.
Rombat a menținut o poziție de lider pe piața producției de baterii timp de 45 de ani. Rombat își distribuie bateriile în 45 de țări de pe 4 continente, deservind clienți din țări precum Franța, Portugalia, Belgia, Italia, Bulgaria, Croația, Germania, Ungaria, Ucraina și Finlanda, printre altele”.

