-0.7 C
București
joi, februarie 12, 2026

Proiectul MADR care îi vizează pe toți agricultorii din România | DOCUMENT

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a elaborat un proiect de ordin care vizează simplificarea accesului fermierilor la plățile directe finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă, prin clarificarea definițiilor și adaptarea ecoschemelor la condițiile din teren. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite în scris opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de email: metodologie.ampndr@madr.ro.

MADR a anunțat, astăzi, că propune reguli mai clare și flexibile pentru accesarea plăților directe din agricultură.
Noutăți importante privind subvențiile APIA în 2026!
Dacă ești fermier, iată ce trebuie să știi pentru campania din acest an:
Proiectul de modificare a Ordinului 106/2024 a fost pus în dezbatere publică pe site-ul MADR.

CÂND DEPUNEM CERERILE?
Perioada de depunere a Cererilor de Plată la APIA pentru anul 2026 este stabilită între 16 martie și 5 iunie 2026.
Sfat: Este esențial să respecți acest interval pentru a evita orice penalitate sau risc de neeligibilitate!

SUPRAFAȚA MINIMĂ ELIGIBILĂ
Suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de cel puțin 1 hectar.
Suprafața fiecărei parcele agricole trebuie să fie de cel puțin 0,3 hectare.
Pentru sere și solarii suprafața minim este de cel puțin 0.03 hectare.
Pentru culturile permanente, parcela minimă este de cel puțin 0,1 hectare.

CE MAI ESTE IMPORTANT?

Dovada utilizării terenului: Toate documentele justificative (contracte de arendă, proprietate, adeverințe de la Registrul Agricol) trebuie să fie valabile și conforme cu realitatea din teren. Sectorul Zootehnic: Asigură-te că datele din Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) sunt actualizate înainte de a depune cererea. Pajiști permanente: Nu uita de obligația privind încărcătura minimă de animale sau efectuarea activității agricole minime”, a precizat MADR.

Documentul poate fi accesat aici:
https://www.madr.ro/attachments/article/10642/Proiect%20de%20OMADR%20pt.%20modificarea%20OMADR%20nr.%20106-2024.pdf

Comunicatul oficial:
Proiect de Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 106/2024 privind modalitatea de implementare, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, începând cu anul 2024

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite în scris opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de email: metodologie.ampndr@madr.ro.

Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului”.

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.