A doua emisiune de obligațiuni a Romgaz reprezintă o componentă integrată a strategiei companiei în vederea finanțării în principal a proiectului Neptun Deep, a declarat astăzi Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, în cadrul unei conferințe de presă, conform Agerpres.
‘Această a doua emisiune de obligațiuni pentru Romgaz reprezintă o componentă integrată a strategiei noastre în vederea finanțării în principal al proiectului Neptun Deep. Am avut plăcerea ca în ultimii 2 ani de zile să sunăm acest clopoțel de 3 ori. O dată cu aniversarea 10 ani Romgaz pe Bursă, din 2013, consolidându-ne acest statut ca un emitent predictibil, un emitent care și-a crescut valoarea în ultimii 5 ani de mai bine de 3 ori și în ultimul an cu peste 50%. E o schimbare de paradigmă pentru o companie care era percepută ca un dividend player, o companie care plătea dividende, transformându-se cumva într-un growth stock o dată cu intrarea în proiectul Neptun Deep. Din punctul nostru de vedere, în momentul în care am accesat la acest proiect, în momentul în care am făcut oferta, știam că cea mai bună soluție de finanțare a acestui proiect era prin emisiuni succesive de obligațiuni’, a spus Răzvan Popescu, la evenimentul care marchează listarea pe Piața Reglementată a Bursei a celei de-a doua emisiuni de obligațiuni a Romgaz.
Potrivit Agerpres, el a precizat că Romgaz a creat un program Euro Medium-Term Notes – EMTN de 1,5 miliarde de euro, iar execuția acestuia a fost importantă pentru finanțarea proiectului Neptun.
‘Prin inițiativa pe care am avut-o, pentru a lista aceste obligațiuni și la Bursa de Valori în București, creăm un bridge pentru investitorii instituționali și pentru investitorii privați, să poată accesa și să poată cumpăra obligațiunile Romgaz și de pe Bursa de Valori de la București. Această listare afirmă rolul Romgaz de emitent, în primul rând predictibil, mereu am spus că vom emite și în anul 2025 obligațiuni și ce ne-a plăcut să vedem față de prima emisiune a fost faptul că am reușit să avem un discount față de sovereign, am reușit din nou să avem un bid to cover ratio (rată de acoperire a ordinelor – n.r.) ridicat și cred că în a doua emisiune de obligațiuni investitorii instituționali care au cumpărat aceste obligațiuni au avut o calitate mult mai ridicată’, a mai declarat Răzvan Popescu.
Obligațiunile, în valoare de 500 milioane de euro, sunt listate la BVB sub simbolul bursier SNG31E, au o maturitate de 6 ani și o dobândă anuală fixă de 4,625%. Procesul de subscriere pentru aceasta emisiune de obligațiuni s-a derulat pe 28 octombrie 2025.

