25.4 C
București
miercuri, mai 6, 2026
RON - Română (nou) leu
EUR
5,2670
USD
4,4828
GBP
6,0945
CHF
5,7518

Parteneri

Cele mai populare

DOCUMENTE | Bugetarii, găzarii și petroliștii, salarii mai mari | Au scăzut salariile din sănătate şi asistență socială

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat, astăzi, că salariile au crescut în anumite ramuri - extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale și anumiți bugetari -, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, în timp ce în sănătate și în asistența socială s-au înregistrat venituri mai mici. INS a anunțat că, în luna septembrie a.c., câştigul salarial mediu brut a fost 9078 lei, cu 76 lei (+0,8%) mai mare decât...

Peste 246 milioane de tone de mărfuri pe drumurile României, în 2025

Sectorul transporturilor rutiere din România a înregistrat o creștere moderată, dar constantă, în primele trei trimestre ale anului 2025. Volumul total de mărfuri transportate a urcat cu 1,5%, atingând pragul de 246,183 milioane de tone. Cea mai mare parte a activității de transport se desfășoară în interiorul granițelor țării, transportul național reprezentând 82,7% din volumul total. Distanțe scurte: Românii transportă marfă preponderent pe distanțe mici. Mai mult de jumătate din...

Alertă, de Black Friday! Autoritățile trag un semnal de alarmă

Autoritățile avertizează că infractorii cibernetici își intensifică activitatea în perioada campaniilor de reduceri, profitând de volumul mare de tranzacții și de interesul crescut al consumatorilor. Conform experților, escrocii nfractorii folosesc tactici variate pentru a induce în eroare cumpărătorii, cum ar fi: Site-uri clonate/false: Creează pagini web care imită magazinele legitime, având ca scop furtul datelor bancare. Phishing: Trimit e-mailuri și SMS-uri suspecte, mascate sub identitatea unor bănci, servicii poștale, firme...

BERD, 13 milioane de euro în acţiuni Cris-Tim | Mesajul lui Radu Timiș Jr.

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că a investit 66,6 de milioane de lei în oferta de vânzare de acţiuni pe care producătorul de mezeluri Cris-Tim a derulat-o la Bursa de Valori Bucureşti şi a intrat asftel în acţionariatul companiei 5%. Investiția de 13,1 milioane de euro (66,6 milioane de lei) a făcut parte din oferta publică inițială (IPO). Pachetul achiziționat de BERD este puțin peste 5%...

Vânzări în scădere pentru One United Properties | „Intrăm într-o etapă…”

Dezvoltatorul One United Properties a vândut în primele nouă luni din acest an cu 35% mai puține locuințe față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat compania. Asta, în condițiile în care prețul mediu de vânzare pe metru pătrat a crescut cu 22% față de anul anterior.   One United Properties raportează, conform unui comunicat emis astăzi, vânzări și pre-vânzări rezidențiale în valoare de 137,7 milioane euro în primele nouă...

Revoluția click-ului: 3 din 4 români au cumpărat online în 2025. Mediul rural recuperează rapid terenul

Comerțul electronic a devenit noua normalitate în România. Potrivit celor mai recente date centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), 74,3% dintre românii care au folosit internetul în 2025 au plasat cel puțin o comandă online, marcând o creștere constantă a poftei de shopping digital.   Femeile, campioanele cumpărăturilor online Studiul arată că doamnele și domnișoarele sunt mult mai active în magazinele virtuale decât bărbații: Femei: 75,8% (creștere de 1,9 puncte procentuale...

Târgul universitar de joburi POLIJobs, pe 18-19 noiembrie, la București, și 20-21 noiembrie, la Pitești

Politehnica București organizează, în perioada 18-19 noiembrie, la București, și 20-21 noiembrie, la Pitești, o nouă ediție a celui mai mare târg universitar de joburi din țară, POLIJobs 2025. Evenimentul va avea loc pe 18 și 19 noiembrie la București, la Rectoratul Politehnicii București (Splaiul Independenței 313) și pe 20 și 21 noiembrie la Pitești, la sediul Centrului Universitar Pitești (str. Târgul din Vale nr 1, Pitești). Organizatorii anunță că edițiile...

Avertismentul lui Mugur Isărescu | „Inflația crește, consumul scade, investițiile stagnează”

Rata anuală a inflației a accelerat în al treilea trimestru al anului, în principal ca urmare a eliminării plafoanelor la energia electrică, a creșterii cotelor de TVA și a accizelor, dar și pe fondul unui avans puternic al costurilor cu forța de muncă, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Am avut o combinație de factori care au împins prețurile în sus: liberalizarea tarifelor la electricitate, majorarea TVA și accizelor,...