-0.7 C
București
joi, februarie 12, 2026

MIPE a anunțat finanțările disponibile în 2026 | Calendarul estimativ

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat, astăzi, calendarul estimativ consolidat al lansărilor de apeluri de proiecte pentru anul 2026, un instrument util de orientare pentru toți potențialii beneficiari de fonduri europene: autorități publice, organizații neguvernamentale, mediul de afaceri, instituții de educație și cercetare, precum și alți actori interesați.

Documentul oferă o imagine de ansamblu asupra oportunităților de finanțare preconizate pentru acest an, incluzând aproximativ 300 de apeluri de proiecte, cu o valoare totală estimată de peste 6,6 miliarde euro, din care 5,14 miliarde euro reprezintă fonduri europene. Pentru fiecare apel sunt prezentate informații orientative privind perioada estimată de lansare, tipologia apelului, domeniul de intervenție, aria geografică vizată și bugetele indicative. Publicarea acestui calendar contribuie la consolidarea transparenței și a predictibilității în gestionarea fondurilor europene, facilitând o planificare mai eficientă din partea beneficiarilor în ceea ce privește pregătirea proiectelor, dezvoltarea parteneriatelor și alocarea resurselor necesare pentru accesarea finanțărilor. 

Conform calendarului estimativ, o pondere importantă a apelurilor vizează domenii strategice precum educația și ocuparea forței de muncă, sănătatea, cercetarea și inovarea, tranziția justă, incluziunea socială și dezvoltarea regională, în concordanță cu prioritățile de investiții asumate la nivel național și european. Majoritatea apelurilor sunt planificate pentru prima parte a anului, oferind beneficiarilor un cadru temporal clar pentru pregătirea aplicațiilor. MIPE precizează că informațiile incluse în calendar au caracter orientativ, în funcție de evoluția etapelor procedurale și administrative, documentul urmând să fie actualizat periodic pentru a reflecta stadiul implementării programelor”, a precizat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Calendarul estimativ al apelurilor programate pentru acest an, aferente tuturor programelor finanțate din Politica de Coeziune 2021–2027, poate fi consultat aici: https://mfe.gov.ro/calendar-apeluri-de-proiecte/.

Tabloul oportunităților de finanțare în 2026 la nivelul programelor:

 

Nr. estimat apeluri

Buget total estimat – mld.€

Buget UE

estimat – mld. €

Programe naționale

Programul Educație și Ocupare

45

~ 1,26

~ 1,09

Programul Sănătate

22

~ 1,25

~ 0,94

Programul Tranziție Justă

56

~ 0,96

~ 0,81

Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare

8

~ 0,49

~ 0,37

Programul Dezvoltare Durabilă

9

~ 0,45

~ 0,36

Programul Incluziune și Demnitate Socială

35

~ 0,38

~ 0,29

Programul Asistență Tehnică

1

~ 0,06

~ 0,03

Programe regionale

Programul Regional București – Ilfov

18

~ 0,54

~ 0,24

Programul Regional Sud – Est

29

~ 0,37

~ 0,31

Programul Regional Nord-Est 

13

~ 0,22

~ 0,18

Programul Regional Vest

15

~ 0,19

~ 0,16

Programul Regional Nord-Vest

11

~ 0,13

~ 0,09

Programul Regional Sud Vest Oltenia

8

~ 0,13

~ 0,11

Programul Regional Sud Muntenia

10

~ 0,09

~ 0,08

Programul Regional Centru

12

~ 0,09

~ 0,07

Total

292

6,61

5,14

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.