5.5 C
București
duminică, martie 15, 2026

Ministrul Energiei: „Am crescut rata de absorbție a investițiilor din banii europeni cu 2.084%”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că banii atrași din fonduri europene au avut o evoluție clară în ultimele șase luni, înregistrându-se o creștere uriașă a plăților directe și investițiilor făcute de către minister în zona companiilor private.

Bogdan Ivan a declarat, ieri, într-o conferință de presă,s-a înregistrat o creștere a fondurilor decontate din Fondul pentru modernizare cu 2.000%. În doar șase luni am făcut plăți cumulate mai mari decât în ultimii doi ani și jumătate la un loc, cu 539% mai mult în cazul PNRR – practic vorbim de aproape 500 de milioane de lei – iar în cazul Fondului pentru modernizare am crescut rata de absorbție a investițiilor din banii europeni cu 2.084%, în plus 646 de milioane de lei pentru beneficiari, companii private și autorități publici locale. (…) În primele șase luni ale lui 2025 au fost făcute plăți efective către beneficiari în investiții 92 de milioane de lei, iar începând cu luna iulie am intrat până la finalul anului cu aproape 600 de milioane de lei, a precizat Ivan.

În ultimele șase luni, am avut o evoluție clară a tot ce înseamnă bani atrași din fonduri europene, nerambursabile, prin PNRR, o creștere cu 600% a plăților directe și a investițiilor făcute de către Ministerul Energiei în zona companiilor private. Vorbim despre proiecte care în momentul de față finanțează stocare, capacități de producție a energiei electrice, pe eolian și pe fotovoltaic, precum și capacități noi de producție a energiei electrice bazate pe gaze naturale’, a declarat ministrul, conform Agerpres.

Recomandări

„Orice scădere a producției la Mioveni se transmite în lanț în întreaga economie locală”

Infrastructura întârziată – inclusiv Autostrada Pitești–Sibiu, costurile ridicate ale...

Târgul Naţional al Mierii, weekendul acesta, în București | Peste 100 de expozanți

Peste 100 de expozanţi – apicultori şi firme specializate...

Se majorează salariul minim pe economie | Câți bani vor primi în plus peste 800.000 de români!

Guvernul a aprobat ieri Hotărârea care prevede majorarea salariului...

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.