12.3 C
București
luni, aprilie 13, 2026

Ivan: Măsura reducerii accizei la motorină ar trebui adoptată în această săptămână

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afistmat, astăzi, că măsura reducerii accizei la motorină ar trebui adoptată în această săptămână, pentru a produce efecte începând de săptămâna viitoare.

Ministrul Energiei a precizat că proiectul trebuie făcut de Ministerul de Finanțe, fiind vorba despre fiscalitate. „El calculează acum modul în care se va aplica. Din punctul meu de vedere, această decizie trebuie luată în această săptămână ca să producă efecte începând cu săptămâna viitoare, pentru că durează până când scoți din antrepozit o anumită cantitate de combustibil. În momentul de față, statul român, prin Ministerul de Finanțe, are niște încasări suplimentare din TVA pe fondul creșterii prețurilor la pompă.

Se calculează foarte clar care sunt aceste câștiguri suplimentare, se calculează de asemenea alte surse alternative de către Ministerul de Finanțe pentru a putea să suporte această scădere a accizei, într-o formă în care oamenii să ajungă să aibă un cost mai redus la prețul final. Modul în care se face acest lucru e în momentul de față lucrat de Ministerul de Finanțe, pentru că e o măsură de fiscalitate și cred că trebuie adoptată în această săptămână această măsură extrem de importantă”, a explicat Ivan, la conferința regională ”The Economist Romania Government Roundtable”.

Recomandări

Studiu: 85% dintre români vor petrece Paștele acasă

Inflația se așează la masa de Paște, iar 6...

Paradoxul iepurașilor de Paște: ciocolată mai ieftină, prețuri mai mari!

Prețurile la ciocolată și produse pe bază de cacao...

DOCUMENT | Complexul hotelier Măgura a fost vândut, cu 2,5 milioane euro

Consiliul de Administrație al societății THR Marea Neagră SA...

Piața auto din România: SUV-urile și electricele câștigă teren în fața dieselului

O analiză recentă a pieței auto românești pentru primele...

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.