8.6 C
București
miercuri, aprilie 29, 2026

Gruia Stoica (Grampet): „Statul alege accizele din motorină în detrimentul eficienței energetice”

Într-un context marcat de criza energetică globală și de obiectivele climatice europene, România continuă să favorizeze transportul rutier în detrimentul celui feroviar, avertizează Gruia Stoica, președintele și fondatorul Grampet Group.

Potrivit acestuia, politicile publice actuale ignoră sistematic avantajele structurale ale căii ferate, din rațiuni ce țin mai degrabă de încasările bugetare imediate decât de strategia pe termen lung. Datele prezentate de Grampet indică o răsturnare dramatică a fluxurilor logistice în ultimele decenii:

  • Calea ferată: A scăzut de la un volum de 220 milioane de tone (post-1989) la doar 43 milioane de tone în 2024.
  • Transportul rutier: A explodat, atingând un volum de peste 320 de milioane de tone pe an.

COTAR solicită Guvernului reducerea cel puțin la jumătate a accizelor la motorină și benzină

 

Gruia Stoica subliniază o contradicție majoră în discursul autorităților: deși se invocă raționalizarea consumului de energie, statul încurajează cel mai mare consumator de motorină.

Un singur tren poate înlocui între 30 și 50 de camioane, utilizând de până la zece ori mai puțină motorină per tonă-kilometru. Reducerea presiunii energetice nu se face prin declarații, ci prin mutarea mărfurilor grele pe șine”, declară Gruia Stoica (foto jos).

Conform comunicatului, preferința pentru sectorul rutier este alimentată de un mecanism fiscal „păgubos pe termen lung”: consumul ridicat de combustibil al camioanelor generează încasări masive din accize și TVA, transformând risipa de resurse într-o sursă facilă de venit pentru bugetul de stat.

Transportatorii, ajutor de la stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină

 

Reprezentanții Grampet susțin că ignorarea soluției feroviare aduce prejudicii multiple:

  1. Costuri publice: Presiunea excesivă pe drumuri crește exponențial cheltuielile de întreținere rutieră.
  2. Securitatea aprovizionării: În perioade de criză, eficiența feroviară ar trebui să fie o prioritate strategică pentru siguranța fluxurilor de marfă.
  3. Standarde europene: România riscă să rămână izolată față de direcția „verde” a UE, care recunoaște calea ferată drept cel mai sustenabil mod de transport terestru.

Recomandări

DNSC: „Proces de raportare mai simplu și mai intuitiv” | VIDEO

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat, astăzi,...

Plata subvențiilor pentru fermieri, prioritate pentru noul ministru al Agriculturii

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna,...

Renault 4 Roland-Garros E-Tech electric își face debutul global la Roland-Garros

Pentru al cincilea an consecutiv, Renault este partener premium...

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.