Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a selectat 18 ferme mixte care vor deveni „ferme model” la nivel național, unde vor fi folosite tehnologii de ultimă generație, pentru protejarea mediului.
„Fermierii sunt partenerii noștri direcți în lupta pentru protejarea solului și a apelor. Prin aceste investiții pilot, transformăm fermele românești în exemple de bune practici, capabile să arate că productivitatea și protecția mediului merg mână în mână. Extinderea rețelei de ferme model înseamnă că tot mai multe comunități rurale vor beneficia de soluții moderne, sustenabile și adaptate nevoilor lor”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.
Potrivit unui comunicat, în urma procesului de evaluare, fermele selectate provin din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Covasna, Harghita, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vrancea. Valoarea totală a finanțării este de peste 3 milioane de euro, sumă asigurată din împrumutul de 60 de milioane de euro încheiat între MMAP și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), prin Legea nr. 332/2023. Cele 18 ferme completează rețeaua existentă, formată din alte 15 ferme din județele Arad, Buzău, Bistrița-Năsăud, Covasna, Galați, Harghita, Iași și Satu-Mare, care au semnat contractele de finanțare în luna septembrie 2025.

Pentru a reduce poluarea cu nitrați și amoniac, fermele vor investi în:
– echipamente pentru îndepărtarea gunoiului de grajd (pluguri racloare, roboți de curățare),
– cisterne de împrăștiat dejecții lichide cu tuburi glisante și remorci pentru gunoi de grajd, care reduc volatilizarea amoniacului,
– sisteme inteligente de precizie, bazate pe camere video, care administrează azot lichid strict acolo unde este nevoie,
– pulverizatoare pentru îngrășăminte foliare, ce maximizează absorbția substanțelor nutritive.

Fermele vor dobândi statutul de ‘ferme model’ și vor fi incluse în Rețelele de Transfer de Cunoștințe, având un rol esențial în promovarea soluțiilor inovatoare. Ele vor organiza evenimente demonstrative, sesiuni de instruire, prezentări și grupuri de discuții, pentru a împărtăși experiența și a sprijini fermierii din comunitățile locale.

