Cea de-a VIII-a ediție „De Vocație Antreprenoare” va avea loc pe 10 noiembrie 2025, între orele 15:00 și 20:00, la Filarmonica Pitești, au anunțat organizatorii.
„Într-un context în care doar o treime dintre antreprenorii români sunt femei, obiectivul CONAF este să reducă decalajele de oportunități dintre femei și bărbați în antreprenoriatul din România. Acest demers reprezintă o condiție pentru creștere economică sustenabilă și competitivitate la nivel național’, se menționează într-un comunicat transmis agerpres.ro.
Conform sursei citate, forumul „De Vocație Antreprenoare” se adresează tuturor celor care cred în puterea inițiativei și a educației antreprenoriale ca instrumente de transformare personală și profesională.

„Este un spațiu de întâlnire pentru oameni care caută sens, direcție, inspirație și resurse concrete pentru a-și valorifica potențialul și pentru a construi afaceri sustenabile, bazate pe valori și competență. Prin Forumul ‘De Vocație Antreprenoare’, CONAF creează premisele unui mediu economic incluziv, în care fiecare participant este sprijinit să-și descopere, să-și dezvolte și să-și valorifice întregul potențial, contribuind astfel la consolidarea unei economii moderne, bazate pe diversitate, competență și performanță”, se menționează în comunicat.
Comunicatul organizatorilor:
Forumul Național De Vocație Antreprenoare – Ediția a VIII a
10 noiembrie 2025 | 15:00 – 20:00
Filarmonica Pitești
Fiecare succes începe cu o decizie: să crezi în tine.
Dacă ești antreprenor, profesionist sau pur și simplu o persoană cu inițiativă, Forumul Național De Vocație Antreprenoare – Ediția a VIII a este locul unde inspirația se transformă în acțiune.
Aici descoperi idei noi, cunoști oameni care îți împărtășesc viziunea și înveți cum să-ți duci visul de afaceri de la concept la realitate.
Evenimentul va fi moderat de Virgil Ianțu, care va aduce energie, autenticitate și ritm fiecărui moment.
Agenda evenimentului:
15:00 – 16:00 — Înregistrarea participanților & networking
16:00 – 16:30 — Panel 1
16:30 – 17:30 — Panel 2
17:30 – 18:30 — Panel 3
18:30 – 20:00 — Networking & surprize
De ce merită să fii acolo?
Workshop-uri interactive – soluții reale pentru provocările din business
Conversații de impact – despre leadership, viziune și transformare
Networking autentic – alături de antreprenori și lideri care schimbă România
Scopul nostru: să reducem diferențele de oportunități dintre femei și bărbați în antreprenoriatul românesc și să oferim fiecărui participant un spațiu de creștere, curaj și inspirație.
Locurile sunt limitate!
Înscrie-te aici: https://forms.gle/rvKCCZB1jzZ3VqVT7
Organizat de CONAF, în parteneriat cu Asociația Națională a Antreprenorilor și Patronatul Femeilor Antreprenor.
Notă privind protecția datelor:
Pe durata evenimentului se vor realiza fotografii și materiale video în scop de promovare. Participarea implică acordul privind apariția în aceste materiale. Dacă nu doriți acest lucru, vă rugăm să informați echipa organizatoare CONAF înainte de începerea evenimentului.

