8.6 C
București
miercuri, aprilie 29, 2026

Bușoi: Discuţiile privind preluarea Azomureş de către Romgaz sunt avansate

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian-Silviu Buşoi a declarat astăzi că discuţiile privind preluarea Azomureş de către Romgaz sunt avansate, în condiţiile în care compania a transmis deja o ofertă acţionarilor combinatului.

Există o decizie de principiu a Guvernului României – şi aici Ministerul Energiei susţine puternic ca o companie a statului român, parţial listată la Bursă, care trebuie să ţină cont de toate aceste lucruri, Romgaz, să preia Azomureş. Există nişte discuţii avansate, există chiar o ofertă clară, concretă, făcută acţionarilor de la Azomureş. Nu pot să intru foarte mult în detalii, pentru că sunt chestiuni confidenţiale”, a declarat Cristian-Silviu Buşoi, la Focus on AgriBusiness 2026, potrivit radioromania.ro.

Romgaz nu este doar o companie în care statul este acţionar majoritar, ci o companie care trebuie să ţină cont şi de regulile Bursei şi de regulile guvernanţei corporatiste. Preţurile la gaz şi la îngrăşăminte se aliniază la preţurile europene şi internaţionale, suntem totuşi într-o piaţă globalizată. Cel puţin în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării, aici lucrurile pot fi mai sigure dacă statul român, printr-o companie în care deţine controlul majoritar, va putea să dezvolte o companie strategică, cum este Azomureş”, a mai spus secretarul de stat.

Situația de la Azomureș, pe masa Guvernului | 600 de angajați, în șomaj tehnic

 

Angajaţii combinatului sunt în şomaş tehnic, procedura de concediere colectivă continuă, iar la finalul acestei luni se intră în preaviz. Decizia privind o posibilă preluare a combinatului de către compania de stat Romgaz este aşteptată de 2.500 de angajaţi, fermieri români, dar şi de întreaga comunitate din regiune, au mai spus sindicaliştii, conform Radio România Actualități.

Recomandări

DNSC: „Proces de raportare mai simplu și mai intuitiv” | VIDEO

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat, astăzi,...

Plata subvențiilor pentru fermieri, prioritate pentru noul ministru al Agriculturii

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna,...

Renault 4 Roland-Garros E-Tech electric își face debutul global la Roland-Garros

Pentru al cincilea an consecutiv, Renault este partener premium...

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.