MOL România și Fundația pentru Parteneriat au lansat cea de-a 20-a ediție a programului Spații Verzi. MOL România oferă fonduri totale de 850.000 de lei destinate proiectelor din cele două componente ale programului: Arii Naturale Protejate și Permacultură în Zone Urbane.
Conform unui comunicat de presă, programul se adresează organizațiilor neguvernamentale, care sunt invitate să depună propuneri de proiecte în domeniul protecției mediului. „Grupul MOL face investiții semnificative în cercetare și dezvoltare, cu scopul de a-și reduce amprenta de mediu și de a crea soluții de mobilitate orientate spre viitor, mai prietenoase cu natura. În plus față de acest demers de business, de două decenii investim în programul Spații Verzi, prin care ne propunem să aducem tinerii mai aproape de natură. Am văzut de-a lungul timpului cum ideile bune, susținute corect, pot transforma locuri nefolosite în spații vii, care aduc oamenii împreună și suntem onorați să continuăm să investim în idei și proiecte care ne arată că schimbarea reală se face prin perseverență, implicare și colaborare”, a declarat Gábor Mozga, CEO & country chairman al MOL România.

Organizațiile neguvernamentale interesate să obțină finanțare pentru inițiativele lor de mediu sunt invitate să participe la cea de-a 20-a ediție a programului Spații Verzi și să depună cereri de finanțare pentru proiectele care se încadrează în oricare dintre cele două componente ale programului. Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 26 februarie 2026, iar fiecare proiect poate beneficia de maximum 40.000 de lei. Propunerile vor fi evaluate de un juriu format din specialiști cu experiență în domeniul protecției mediului, iar rezultatele selecției vor fi comunicate până la sfârșitul lunii martie 2026.
Componenta de Permacultură în Zone Urbane sprijină inițiative practice de permacultură în mediul urban, având ca obiectiv crearea și dezvoltarea de spații verzi sustenabile, cu implicarea activă a comunităților locale. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt eligibile proiectele care vizează promovarea ariilor protejate din România și o mai bună înțelegere a rolului și valorii acestora în rândul comunităților locale, prin implicarea organizațiilor neguvernamentale, a școlilor și a locuitorilor.
Solicitanții trebuie să trimită cererea de finanțare la următoarele adrese de e-mail: spatiiverzi@repf.ro și programulspatiiverzi@gmail.com, până la data de 26 februarie 2026, ora 23:59.
În 2025 au fost acordate finanțări în valoare totală de peste 825.000 lei pentru 21 de proiecte, în care s-au implicat peste 6.000 de persoane. În cadrul componentei Permacultură în Zone Urbane au fost amenajate și cultivate terenuri cu o suprafață totală de 2.735 mp, unde au fost plantați peste 131 de arbori și arbuști, diferite verdețuri și plante aromatice, precum și legume și fructe.

