Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va propune companiei PESA, producătorul trenurilor care zac în gara Obor, un act adițional prin care să fie suspendate plățile...
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut luna trecută cu 0,3% față de luna august, până la nivelul de 634,775 miliarde de lei. Față de aceeași perioadă a anului trecut, s-au majorat cu 6,7% (-2,9% în termeni reali), informează Banca Națională a României (BNR).
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 68,2% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,6% față de luna august 2025, până la 433,179...
Politica fiscală rămâne principalul risc asupra inflaţiei şi în anul următor", a declarat Adrian Codirlaşu, într-un comunicat transmis astăzi.
Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România, asociaţia profesioniştilor în investiţii, a anuțat că sondajul realizat în luna septembrie indică o rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2026) în creştere comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă.
„Este de remarcat, faţă de exerciţiul anterior, majorarea substanţială a anticipaţiilor privind deficitul...
Pensiile au crescut, ușor, în România, însă, conform informațiilor oferite de Institutul Național de Statistică (INS), majorările nu țin pasul cu inflația, așa că, deși au mai mulți bani, pensionarii o duc mai rău.
Conform INS, numărul mediu de pensionari din România a continuat să crească ușor în trimestrul III al acestui an, în timp ce pensia medie a avansat nominal, dar a scăzut ca valoare reală față de trimestrul...
Anul 2025 a marcat un moment istoric în industria auto: BYD și-a consolidat poziția de lider mondial în vânzările de vehicule electrice, distanțându-se considerabil de Tesla.
BYD a anunțat că vânzările de mașini alimentate cu baterii au crescut anul trecut cu aproape 28%, ajungând la peste 2,25 milioane de unități, potrivit BBC.
Indicator
BYD (China)
Tesla (SUA)
Vânzări totale 2025
2,25 milioane unități
~1,65 milioane unități (estimat)
Creștere anuală
+28%
Scădere (în special în Q1 2025)
Strategie cheie
Prețuri sub concurență
Reduceri...
Piața turismului din România continuă să crească, atingând un total de 14.325 de structuri de cazare la 31 iulie 2025, o creștere de 5,8% față de anul anterior. Numărul locurilor disponibile a ajuns la 464.354, înregistrând un avans de 3,2%, conform datelor publicate de INS.
Hotelurile dețin cea mai mare pondere din capacitatea totală de cazare a țării (45,5%), însumând 211.369 locuri-pat. Dintre acestea, 82,6% sunt hoteluri clasificate la 3...
Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, se află pe lista de investitori care au depus oferte pentru achiziția rețelei Carrefour în România, conform profit.ro.
Oferte au mai depus Zabka, cel mai mare retailer de proximitate din Polonia, deținător al brandului Froo în România, și grupul francez Auchan, potrivit surselor Profit.ro. Presa franceză a scris luna trecută că grupul francez Carrefour a mandatat banca BNP Paribas pentru a testa interesul...
Institutul Național de Statistică a anunțat, astăzi, că, potrivit unor analize, luna trecută a crescut volumul lucrărilor de construcţii, comparativ cu luna august, dar și comparativ cu luna septembrie a anului trecut.
În luna septembrie, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de luna august, ca serie brută, cu 17,8%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,7%. Faţă de luna septembrie...
Rata şomajului în luna octombrie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,9%, ȋn scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna septembrie, însă în creștere cu peste 23.000 de șomeri, comparativ cu anul trecut. Conform INS, rata șomajului la bărbați a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la femei.
Potrivit unor documente emise de Institutul Național de Statistică în această dimineață, numărul şomerilor (în...