Comisia Europeană a aprobat, astăzi, adăugarea produsului „Batog de sturion” din România în registrul său de indicații geografice protejate (IGP).
„Aria geografică a „Batog de sturion” este aria județului Tulcea, conform organizării administrative a României. Aceasta include Delta Dunării (o suprafață de 87,73 % din județul Tulcea, circa 580 000 de ha) și gurile Dunării, cu ieșire la Marea Neagră.
Prin urmare, „Batog de sturion” este identificat ca un produs originar din aria geografică specifică”, se precizează în document.
Documentul integral, AICI.

„Batog de sturion” – devine al 16-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european. În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 18 februarie 2026, a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/358 al Comisiei, din 11 februarie 2026, privind înregistrarea indicației geografice „Batog de sturion” (IGP) în Registrul Uniunii al indicațiilor geografice, în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului.
Astfel, celor 15 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european li se alătură, începând de astăzi, cea de-a 16-a denumire protejată – „Batog de sturion” (IGP)”, a anunțat MADR.

IGP „Batog de sturion” din România este un produs alimentar obținut din filé dorsal de sturion din acvacultură. Acești sturioni au caracteristici dezirabile precum dieta alimentară apropiată de cea a sturionilor din mediul natural și faptul că trăiesc în condiții propice dezvoltării și reproducerii, într-un mediu controlat, fără contaminanți.
Filetat, depielat și porționat manual, produsul are o structură compactă, pentru o feliere ușoară. Procesul de fabricație a „Batogului de sturion” include sărarea cu un amestec de sare gemă și zahăr, zvântarea pentru obținerea consistenței cu o umiditate reziduală de minim 35 %, precum și afumarea cu fum din lemn de esență tare, pentru desăvârșirea gustului și a culorii. Gustul dulce-sărat este însoțit de un gust „de carne”, specific speciilor de sturion.
Comunicatul MADR: https://www.madr.ro/docs/ind-alimentara/2025/caiete-de-sarcini-2023/CS-Batog-de-sturion-revizuit-mai-25.pdf
„Pe baza reputației, produsul,,Batog de sturion” a fost evidențiat public ca produs de calitate în septembrie 2022, în cadrul Festivalului multianual Rowmania – Ivan Patzaichin FEST, dedicat dezvoltării durabile a ariei geografice, printr-o Diplomă conferită Asociației RO-PESCADOR.
„Batog de sturion” a fost prezentat în diverse evenimente de prezentare de produse agroalimentare, pentru publicul larg și pentru specialiști.

Acestea au fost: târgul de produse agroalimentare „Mâncăm și trăim românește” [Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), București, România, noiembrie 2019], expoziție la „Ziua Internațională a Dunării” (orașul Cernavodă, România, 2022), Târgul producătorilor locali (municipiul Tulcea, România, octombrie 2022), târgul „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești” (MADR, București, România, octombrie 2022 și octombrie 2023), conferința „Indicații Geografice în Rețeaua Bazinului Mării Negre” (Galați, România, octombrie 2022), „Touristica” – Târgul de Turism (Cluj-Napoca, România, februarie 2023), Expoziția de produse din teritoriile grupurilor de acțiune locală (GAL-uri) din Bulgaria, România și alte state membre ale UE [„Exhibition of products from the territories of Local Action Groups (LAGs) from Bulgaria, Romania and other EU member states”] (Ruse, Bulgaria, martie 2023), „Târgul de produse tradiționale românești” (MADR, București, România, noiembrie 2023), precum și târgul „Poftim, din România!” (MADR, București, România, decembrie 2023)”, se menționează în documentele oficiale.
Cele 15 produse deja înregistrate
Cele 15 produse deja înregistrate, la care se adaugă și „Batog de sturion” sunt, conform MADR: Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată), Plăcintă dobrogeană (Indicație Geografică Protejată), Pită de Pecica (Indicație Geografică Protejată), Salinate de Turda (Indicație Geografică Protejată), Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România – Specialitate Tradițională Garantată și Cârnați din topor din Vâlcea – Indicație Geografică Protejată.

