7.4 C
București
joi, aprilie 9, 2026

Oscar Downstream și MOL România licitează pentru noile spații de servicii de pe autostrăzi

Companiile Oscar Downstream și MOL România Petroleum Products au depus, astăzi, oferte pentru concesionarea a opt spații de servicii amplasate pe două autostrăzi și un drum expres, conform directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.

Acestea sunt amplasate strategic pe două autostrăzi și un drum expres din România. Printre companiile care au intrat în competiție pentru dotarea și operarea acestor spații se numără giganții Oscar Downstream și MOL România Petroleum Products. Proiectul vizează creșterea confortului pentru utilizatorii infrastructurii rutiere prin facilități de alimentare și odihnă la standarde europene.

Oferte depuse astăzi pentru contractele de concesionare a încă 8 noi #SpațiideServici pe #A7; #DEx12 și #A1 (secțiunea Sibiu- Boița)!

Pentru spațiile de Servicii situate pe secțiunea Sibiu -Boița a A1 (Km 229+800, stânga/dreapta) a depus o ofertă compania OSCAR DOWNSTREAM SRL.

Pentru spațiile de Servicii situate pe DEx12 (Craiova – Pitești) în zona localității Colonești (km 83+850, stânga/dreapta), a depus o ofertă MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL.

Spațiile de Servicii de pe A7 (secțiunea Buzău-Focșani), în zona localității Valea Râmnicului (km 91+000, stânga/dreapta), au fost ofertate de companiile OSCAR DOWNSTREAM SRL și MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS SRL.

Pentru Spațiile de Servicii amplasate tot pe A7, între Buzău și Focșani, în zona localității Milcovul (km 131+000, stânga/dreapta) a depus o ofertă compania OSCAR DOWNSTREAM SRL.

După emiterea Ordinelor de Începere a lucrărilor, ulterior semnării contractelor, câștigătorii vor avea la dispoziție 18 luni pentru deschidere spre uzul public a Spațiilor de Servicii de pe A7 (Valea Râmnicului) , A1 (secțiunea Sibiu-Boița) și DEx 12 (Colonești).

Însă Spațiile de Servicii de pe A7 (Milcovu) vor avea ca termen de finalizare a lucrărilor 24 de luni, deoarece aici vor fi amenajate inclusiv două parcări securizate (stânga/dreapta).

Perioada de concesiune variază între 14 și 30 de ani și va fi calculată de la data semnării contractului de concesiune.

Toate viitoarele Spații de Servicii vor fi dotate obligatoriu cu:
– toalete,
– dușuri,
– parcări autoturisme,
– parcări autocamioane,
– zonă comercială/ snack-bar,
– stație distribuție carburanti,
– stații reîncărcare autovehicule electrice”, a precizat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.