13 C
București
miercuri, aprilie 8, 2026

Chisăliță: „Dacă Ormuz se închide complet, piața globală pierde instantaneu accesul la o cincime din fluxul său energetic vital”

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), avertizează că închiderea completă a Strâmtorii Ormuz, în contexul evenimentelor din Iran, ar elimina din piață aproape o cincime din consumul global de petrol.

Contractele futures pentru țițeiul Brent s-au tranzacționat astăzi cu peste 7% în creștere, depășind 77 de dolari pe baril, după o creștere anterioară de aproape 19%, de la începutul anului, atingând cel mai înalt nivel din ianuarie 2025. Creșterea a urmat unor atacuri fără precedent din partea SUA și Israelului, sporind temerile privind întreruperile aprovizionării în Orientul Mijlociu. Piețele sunt concentrate în special pe Strâmtoarea Ormuz, un punct de blocare vital care gestionează aproximativ o cincime din transporturile globale de petrol și volume semnificative de gaze naturale. Teheranul insistă că strâmtoarea rămâne deschisă. Totuși peste 250 de nave sunt în așteptare să intre/iasă din strâmtoare. Conform rapoartelor adecvate regionale ale traficului naval comercial, traficul prin strâmtoare a scăzut cu până la 70 %. Această situație nu a afectat faptic semnificativ aprovizionarea cu țiței la nivel mondial. Totuși reducerea traficului în zilele următoare sau o eventuală blocare a Strâmtorii, ar schimba semnificativ situația”, afirmă Dumitru Chisăliță.

Președintele AEI punctează că Strâmtoarea Ormuz nu este doar un punct pe hartă, ci artera energetică a lumii, fiindcă prin acest coridor îngust dintre Iran și Oman trec, în mod normal, aproximativ 20 milioane barili/zi de țiței (mb/zi) și produse petroliere — aproape 20% din consumul global .

Strâmtoarea Ormuz este singura ieșire maritimă din Golful Persic către Oceanul Indian. Prin ea tranzitează în mod normal cca 20 mb/zi de țiței și produse petroliere – aproximativ o cincime din consumul global. În termeni logistici, asta înseamnă aproximativ 100 de nave pe zi , peste 3.000 pe lună. Nu există ocolire maritimă directă. Dacă Ormuz se închide complet, piața globală pierde instantaneu accesul la o cincime din fluxul său energetic vital”, precizează președintele AEI.

Mai multe informații, în link-ul de mai jos:

Cât ar costa blocajul din Strâmtoarea Ormuz – un șoc de 13% pentru economia globală

 

 

Conform datelor MarineTrafic, cca. 150 de tancuri crude & LNG sunt ancorate în Golful Persic, iar alte cca. 100 de nave cargo și petroliere staționate în apropierea coastelor EAU și Oman. Companiile evită intrarea în strâmtoare. Multe din navele deja aflate în Golf nu finalizează tranzitul. În teoria logistică, aceasta este faza pre-blocaj: înghețarea fluxului înaintea opririi formale.

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.