9 C
București
miercuri, aprilie 8, 2026

S-a deschis târgul de Dragobete! Ține până sâmbătă seară

Timp de trei zile, curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale găzduiește „Târgul de Dragobete”, de unde vizitatorii pot cumpăra obiecte de artizanat și produse alimentare proaspete, direct de la producătorii veniți din întreaga țară.

În perioada 26–28 februarie 2026, între orele 09:00 și 19:00, vă așteptăm în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a celebra împreună Dragobetele într-o atmosferă autentic românească. Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea descoperi și achiziționa fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate, carne și preparate tradiționale, pește și produse din pește aduse direct de la producători din întreaga țară.

Noutățile acestei ediții includ gustări din șorici de porc și lactate 100% românești, naturale și integrale, oferite de Lăptăria cu Caimac, apreciate pentru savoarea și autenticitatea lor.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de frumusețea portului tradițional românesc, prin creațiile meșterului popular Dan Ciucan, care promovează patrimoniul cultural național.

Vă invităm să pășiți în universul satului românesc, chiar în inima orașului și să celebrați Dragobetele prin gust, tradiție și bucuria de a fi împreună!”, au anunțat reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.