13 C
București
miercuri, aprilie 8, 2026

Florin Manole a anunțat majorarea salariului minim

Florin Manole a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că actul normativ care prevede creșterea salariului minim va fi aprobat într-o săptămână sau două.

Actul normativ care prevede creșterea salariului minim va fi aprobat într-o săptămână sau două, astfel încât să intre în vigoare după cum a agreat coaliția anul trecut – a anunțat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, astăzi, într-o conferință de presă susținută la Satu Mare, conform Agerpres.

Vizita s-a încheiat cu „scântei”, ministrul Florin Manole acuzând Inspecția Muncii că doarme, în loc să-și facp treaba. Am identificat o problemă la Satu Mare. Mi-aș dori o Inspecție a Muncii mai activă și cu rezultate mai bune. Îmi pare rău să o spun, dar nu sunt mulțumit de rezultatele obținute de ITM Satu Mare. Nu din subiectivism, ci din cifre”, a declarat Florin Manole.

Foto: gazetanord-vest.ro

Recomandări

Recente

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.